Bine aţi venit!

Noutăţi şi informaţii de la Şcoala de Limba Română din Kitchener.

prof. coordonator Simona Voichiţă

site oficial: www.scoaladeromana.ca

December 3, 2010

Vine Moş Nicolae ... vine!



Obiceiul venirii Moşului Nicolae este foarte vechi la români, reprezentând una dintre importantele sărbători pentru copii de-a lungul anului. Din păcate, mulţi dintre copiii noştri de aici, de pe continentul Nord American, nu au auzit încă de acest Moş.
În România, Sfântul Nicolae, cunoscut ca Moş Nicolae, vine în fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, cu daruri atât pentru copii cât şi pentru adulţi.
Aşadar, în anticiparea acestui moment, în seara zilei de 5 decembrie, copiii îşi lustruiesc şi curăţă ghetele şi cizmele, după care le pun la uşă sau la fereastră pentru Moşul care vine de la drum lung pe la casa fiecăruia. El are grijă de fiecare membru al familiei, fie că a fost bun sau rău, şi le lasă câte un cadou în ghete sau cizme. Copiii care au fost cuminţi primesc drept răsplată cadourile ce şi le-au dorit, iar pentru cei care au fost răi Moşul aduce doar o crenguţă argintie, numită simplu băţ, şi nimic altceva.
Deci, haideţi să ne lustruim cizmele împreună şi să vedem dacă am fost buni sau răi şi cum ne răsplăteşte Moş Nicolae anul acesta!
prof. Simona Voichiţă


Moş Nicolae - cântecel pentru copii


Ştii la noapte cine vine
Pe acasă, pe la tine,
Cine?

Este Moşul Nicolae
Pe furiş intră-n odaie,
Vine?

Moşule, dragule,
Ce ne-aduci tu, bunule?

El le pune-n ciuboţele
Ciocolată, bombonele,
Da?

Multe daruri, jucării
Pentru cei mai mulţi copii,
Da!

Moşule, dragule,
Ce ne-aduci tu, bunule?

Fii cuminte, măi, copile,
Altfel Moşul nu mai vine,
Nu?

Sau cu o vărguţă vine
Şi atunci nu e prea bine,
Nu!

Moşule, dragule,
Nu vărguţă, bunule!