Cel mai frumos Mărţişor

Era odată o ţară frumoasă şi bogată cum nu mai era alta pe pământ. Ea avea munţi, câmpii şi o apă imensă, Marea Neagră. Mai avea şi cele mai liniştite şi limpezi ape care s-au văzut vreodată. Şi, între toate aceste ape, OZANA era cea mai “frumos curgătoare şi limpede ca cristalul!”

 

Timpul trecea şi an de an venea iarna după primăvară şi primăvara după iarna lungă şi friguroasă... Aşa mereu adormea şi iar se trezea la viaţă întreaga natură.

Văzând Dumnezeu că oamenii de la noi era aşa de harnici, auzindu-i cum îşi cântă doinele şi gândindu-se că face bine ce face, a hotărât într-o primăvară să ne dăruiască cel mai frumos MĂRŢIŞOR. Era la 1 martie 1837, în satul Humuleşti, chiar în inima Moldovei, pe pământul României.

Şi s-a nimerit ca acel minunat mărţisor să devină Împăratul poveştilor şi să se numească pentru totdeauna ION CREANGĂ.

Scrisoare către Veronica Micle

"Fetiţule dragă,

Nu te supăra dacă nu-ţi scriu numaidecât după ce-ţi primesc scrisorile, dar în adevăr înot în stele. Acuma m-au apucat frigurile versului şi vei vedea în curând ceea ce scriu. Îndată ce mă voi muta de aici îţi trimit bani de drum; pân-atunci "Legenda" la care lucrez va fi gata şi fiindcă luceafărul răsare în această legendă, tu nu vei fi geloasă de el, fetiţul meu cel gingaş şi mititel, şi nu te-i supăra că nu-ţi scriu imediat, nici că nu-ţi scriu mult. Cred că e un gen cu totul nou acela pe care-l cultiv acum. E de-o linişte perfectă, Veronică, e senin ca amorul meu împăcat, senin ca zilele de aur ce mi le-ai dăruit. Căci tu eşti regina stelelor din cerul meu şi regina gândurilor mele - graziosa - graziosissima donna - pe care o sărut de mii de ori în somn şi trează şi mă plec ei ca robul din "O mie şi una de nopţi"
Emin în Vinerea Patemelor 26 martie 1882

Dor de Eminescu

"Şi nu mai eşti! ... O groapă sub rînjetele-i crunte
Cuprinse necuprinsul din geniala-ţi frunte!
Şi după cum în viaţă a fost eternul dor:
Tu dormi, tu dormi acuma sub teiul plîngător!..."
Traian Demetrescu

"Păşiţi încet, cu grijă, fraţii mei !
Să nu-i călcaţi nici umbra, nici florile de tei.
Cel mai chemat s-o aline dintre toţi, şi cel mai teafăr
Şi-a înmuiat condeiul de-a dreptul în luceafăr." Tudor Arghezi

"Era o frumuseţe! O figură clasică încadrată de nişte plete mari, negre; o frunte înaltă, senină; nişte ochi mari-la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zânbet blând şi adânc, melencolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare... aşa l-am cunoscut atunci, aşa a rămas până în cele din urmă momente bune: vesel şi trist; comunicativ şi ursuz; blând şi aspru; mulţumindu-se cu nimic şi nemulţumit întotdeauna de toate; aici de o abstinenţă de pustnic, aici apoi lacom de plăcerile vieţii; fugind de oameni şi căutţndu-i; nepăsător ca un bătrân stoic şi iritabil ca o fată nervoasă. Ciudată amestecătură! – fericită pentru artist, nefericită pentru om!"
I.L. Caragiale, În Nirvana

"Care a fost personalitatea poetului? Viaţa lui externă e simplu de povestit.Ce a fost şi ce a devenit Eminescu este rezultatul geniului său înnăscut.(...) ceea ce caracterizează mai întâi de toate personalitatea lui Eminescu este o aşa de covârşitoare inteligenţă, ajutată de o memorie căreia nimic din cele ce-şi întipărise vreodată nu-i mai scăpa(...) Grijile existenţei nu l-au cuprins niciodată... Vreun premiu academic pentru poeziile lui Eminescu...dar Eminescu ar fi întâmpinat această propunere cu un râs homeric. Regina României, admiratoare a poeziilor lui, a dorit să-l vadă. Dar când a fost vorba să i se confere o distincţie onorifică, el s-a împotrivit cu energie. Rege el însuşi al cugetării omeneşti, care alt rege ar fi putut să-l distingă?"
Titu Maiorescu, Eminescu şi poeziile lui

"Există o condiţie care ridică pe Eminescu deasupra poeţilor de circulaţie mărginită. A cunoscut poporul şi provinciile româneşti, a devenit familiar cu speculaţiile filosofice cele mai înalte, a iubit fără a fi fericit, a dus o existenţă nesigură şi trudnică, a trăit într-un veac ingrat ce nu răspundea idealului său, a plâns şi a blestemat, apoi s-a îmbolnăvit şi a murit foarte tânăr. Tot ce a avut de spus, a spus până la 33 de ani. Viaţa lui se confundă cu opera, Eminescu n-are altă biografie. (...) Eminescu va rămâne în poezia noastră nerereche."
G. Călinescu, Eminescu, viaţa şi opera