Dor de Eminescu

"Şi nu mai eşti! ... O groapă sub rînjetele-i crunte
Cuprinse necuprinsul din geniala-ţi frunte!
Şi după cum în viaţă a fost eternul dor:
Tu dormi, tu dormi acuma sub teiul plîngător!..."
Traian Demetrescu

"Păşiţi încet, cu grijă, fraţii mei !
Să nu-i călcaţi nici umbra, nici florile de tei.
Cel mai chemat s-o aline dintre toţi, şi cel mai teafăr
Şi-a înmuiat condeiul de-a dreptul în luceafăr." Tudor Arghezi

"Era o frumuseţe! O figură clasică încadrată de nişte plete mari, negre; o frunte înaltă, senină; nişte ochi mari-la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zânbet blând şi adânc, melencolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare... aşa l-am cunoscut atunci, aşa a rămas până în cele din urmă momente bune: vesel şi trist; comunicativ şi ursuz; blând şi aspru; mulţumindu-se cu nimic şi nemulţumit întotdeauna de toate; aici de o abstinenţă de pustnic, aici apoi lacom de plăcerile vieţii; fugind de oameni şi căutţndu-i; nepăsător ca un bătrân stoic şi iritabil ca o fată nervoasă. Ciudată amestecătură! – fericită pentru artist, nefericită pentru om!"
I.L. Caragiale, În Nirvana

"Care a fost personalitatea poetului? Viaţa lui externă e simplu de povestit.Ce a fost şi ce a devenit Eminescu este rezultatul geniului său înnăscut.(...) ceea ce caracterizează mai întâi de toate personalitatea lui Eminescu este o aşa de covârşitoare inteligenţă, ajutată de o memorie căreia nimic din cele ce-şi întipărise vreodată nu-i mai scăpa(...) Grijile existenţei nu l-au cuprins niciodată... Vreun premiu academic pentru poeziile lui Eminescu...dar Eminescu ar fi întâmpinat această propunere cu un râs homeric. Regina României, admiratoare a poeziilor lui, a dorit să-l vadă. Dar când a fost vorba să i se confere o distincţie onorifică, el s-a împotrivit cu energie. Rege el însuşi al cugetării omeneşti, care alt rege ar fi putut să-l distingă?"
Titu Maiorescu, Eminescu şi poeziile lui

"Există o condiţie care ridică pe Eminescu deasupra poeţilor de circulaţie mărginită. A cunoscut poporul şi provinciile româneşti, a devenit familiar cu speculaţiile filosofice cele mai înalte, a iubit fără a fi fericit, a dus o existenţă nesigură şi trudnică, a trăit într-un veac ingrat ce nu răspundea idealului său, a plâns şi a blestemat, apoi s-a îmbolnăvit şi a murit foarte tânăr. Tot ce a avut de spus, a spus până la 33 de ani. Viaţa lui se confundă cu opera, Eminescu n-are altă biografie. (...) Eminescu va rămâne în poezia noastră nerereche."
G. Călinescu, Eminescu, viaţa şi opera