“…Fiecare se îndreptă, în gând, spre colţul natal… . Fiecare auzea glasul clopotului de acasă, murmurul râului cunoscut şi retrăia ceasurile plăcute din timpul tinereţii sale atât de plină de speranţe. … Visurile străbăteau oceanele, mângâind chipuri, obiecte, locuri pe care poate nu le vor mai revedea niciodată. ….. Viaţa trece repede, dar ele continuă să trăiască în noi laolaltă cu tot ceea ce avem mai bun.
…...
Dragi prieteni, ţara natală e totdeauna …cel mai frumos pământ din lume. Când îl regăseşti, după ani de absenţă, ţi se pare că nu l-ai părăsit niciodată. Departe de el, îţi închipui că, la reîntoarcere, totul va fi schimbat, apoi bagi de seamă cu satisfacţie că pietrele sunt veşnice. Colţul de stradă unde te jucai nu s-a schimbat…Regăseşti aceleaşi umbrare, poate şi aceiaşi vecini. Sigur, s-au ridicat unele case noi, câteva prăvălii şi-au schimbat proprietarii, s-au petrecut transformări şi în felul de a trăi, dar cu asemenea încetineală, încât impresia ultimei plimbări pe acolo pare să dateze de ieri…

.......

Să te reîntorci în ţara natală înseamnă să-ţi întâlneşti copilăria …căci aici, bătând străzile acestui oraş, m-am hotărât să-mi cuceresc partea mea de soare…”

Torente, Marie-Anne Desmarest , v. 2, pg. 164-177